Acasa

ÎNCEPUTUL

By 17 decembrie 2020decembrie 21st, 2020No Comments

În data de 30.07.2020, ora 17.30 am primit confirmarea că suntem și noi pe lista CÂȘTIGĂTORILOR concursului Acceleratorul de Întreprinderi Sociale, LOCUL 16 din 21 finanțabile. Acela a fost primul moment de bucurie mare. Visele și ideile s-au amplificat prin capul nostru, pendulând în jurul subiectului central al viziunii noastre privind economia socială. A fost o zi unică. Un nou început și o nouă listă de provocări existențiale! Ne-am permis și să sărbătorim deși știam bine că încă ne aflăm la câțiva pași distanță față de linia de start.

Apoi ne-am încărcat bateriile cu multă energie pozitivă menită să creeze o pandemie de fapte bune în jurul nostru, contra cost sau gratuit și am început cu pași mici să mergem pe noul drum.

Mulțumim Universului pentru magie! Mulțumim Echipei Fundației ALĂTURI DE VOI pentru oportunitatea de dezvoltare oferită, pentru SERIOZITATEA și RESPONSABILITATEA abordării întregului proces competițional și a sprijinului acordat zi de zi pe acest drum al economiei sociale.

I-am ales pentru că sunt printre cei mai buni și s-a dovedit că „zvonurile” sunt foarte adevărate!