Evenimente

SUFLET și TRUP_ediția II

By 27 martie 2023No Comments

Pe data de 25 martie 2023, împreună cu reprezentanții Parohiei „SFINȚII TREI IERARHI” din Municipiul Tulcea, am organizat ediția a doua a evenimentului SUFLET ȘI TRUP.
Ca și în cazul primei ediții, ne-am propus și am și reușit, să bucurăm sufletul credincioșilor seniori cu cuvântul Domnului, rostit în cadrul slujbei religioase dedicate Sărbătorii de Buna Vestire, iar apoi, să întărim trupul cu bucate de pește și dulciuri de post.

Conform scrierilor, “Buna Vestire sau popular Blagoveștenia (termenul slav corespunzător celui de Buna Vestire), este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare ca va naște pe Fiul lui Dumnezeu. Buna Vestire făcută Mariei inaugurează „plinirea timpului” (Gal 4, 4), adică împlinirea făgăduințelor și pregătirilor venirii lui Hristos. Maria este chemată să-L zămislească pe Fiul lui Dumnezeu. Încuviințând, a devenit Născătoare de Dumnezeu”, deci acest moment se cuvine rememorat și prăznuit anual cu bucurie în suflet.

Mulțumim seniorilor ce au participat la eveniment și sperăm să ne revedem sănătoși la următoarea ediție.

Mulțumim Preoților Părinți ai Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi”, cu precădere Părintelui Viorel Trofim, pentru deschidere, suport și susținerea fără rezerve pe care ne-a acordat-o în organizarea evenimentului.

Mulțumim dlui. Crăciun Nicolae, administrator al Patiseriei din Tulcea „Bunătăți de la Crăciun” (telefon_0747780490) pentru darul pe care ni l-a făcut, îmbogățind masa și îndulcind viața seniorilor participanți cu deserturi minunate (plăcinte, cozonaci și fursecuri).

Mulțumim dlui. Coli Bușu, bucătar de cinci stele și Administrator al firmei de catering din Tulcea Master Chef, cunoscută în comunitate sub denumirea de GourmetbyColi, www.gourmetbycoli.ro; telefon_0311100300), pentru preparatele delicioase din pește gătite pentru eveniment.

Mulțumim sponsorului nostru din veșnicie, Costi.

Mulțumim Divinității pentru binecuvântare, sănătate și putere de muncă.

Echipa Senior Delta Grup.